Ministrul Economiei și Turismului, aflat în vizită în Qatar: ,,Avem nevoie de investiţii, de hoteluri cu un anumit standard, 7 stele”

Publicat: 17/04/2024, 20:00
Actualizat: 17/04/2024, 20:00

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Ştefan-Radu Oprea a precizat că este convins că în ţara noastră va creşte numărul de turişti din Qatar, însă sunt necesare o serie de investiţii, precum şi hoteluri cu un standard foarte ridicat pentru a susţine şi dezvolta acest turism.

Există potenţial foarte mare pe zona de turism. Dacă ne referim la turiştii români care vizitează Doha şi Qatar, veţi constata că am depăşit perioada pandemiei, astăzi sunt în jur de 7.400 pe primul semestru, au fost 12.000 anul trecut, în perioada pandemiei erau peste 16.000, deci din această perspectivă este o dinamică. Pentru că am intrat în Schengen-ul aerian şi naval sunt convins că va creşte numărul de turişti qatarezi în România, pentru a creşte acest turism avem nevoie de investiţii, de hoteluri cu un anumit standard, 7 stele, un standard foarte ridicat, aşa cum sunt obişnuiţi cei din zona Golfului să găsească”, a explicat Ştefan-Radu Oprea, miercuri la Doha, în timpul vizitei cu premierul Ciolacu din Qatar.

Ministrul Oprea a mai spus a purtat discuţii cu potenţialii investitori în turism din statul Qatar, iar aceştia sunt decişi să vină foarte repede în România.

Avem un termen de o lună ferm pe care premierul l-a impus astăzi pentru comisia mixtă care trebuie să vină cu lista de proiecte. Domeniul este foarte variat. În discuţiile pe care le-am avut cu Asociaţia oamenilor de afaceri am plecat de la turism, la marile proiecte în toate domeniile de activitate unde sunt şi ceilalţi colegi, până la industrie, inclusiv industria farmaceutică. Sunt interese de a dezvolta astfel de colaborări în toate aceste domenii de activitate. Reprezentanţii industriei manufacturiere produc în Qatar, vor să exporte în România, i-am invitat să şi investească în România. Vom organiza această comisie mixtă foarte repede. Dorim să avem şi un forum economic cu posiblitatea ca reprezentanţii mediului de afaceri din România să fie împreună cu reprezentanţii mediului de afaceri din Qatar şi cred că este cea mai bună şi cea mai rapidă formulă, astfel încât să identificăm oportunităţi, de la investiţii în turism până la investiţii în industria farmaceutică, trecând prin toate domeniile de activitate la care vă puteţi gândi”, a mai spus ministrul Economiei.

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu ajunge joi în Emiratele Arabe Unite. Premierul caută INVESTITORI pentru dezvoltarea aeroportului Otopeni

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Măsuri speciale pentru un ministru suedez care are „cea mai ciudată fobie din lume”
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Povestea unui român, printre cele mai enigmatice dispariții din lume. A reapărut brusc după 30...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Povestea incredibilă a „celui mai modificat om din lume”. S-a mutat în altă țară ca...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Produsul pe care românii îl comandă la foc automat, în ultimii ani: "Decât să mănânc...
Iasmina, fata de 14 ani care s-a sinucis, postare CIUDATĂ pe Facebook înainte să-și ia...
Ce se va întâmpla cu pensia de urmaș după moartea lui Silviu Prigoană. Cum vor...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Consilier Trump: UK să se alinieze SUA în materie de comerţ mai degrabă decât să...
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Banii românilor, la control. Documentele ce trebuie prezentate neapărat ANAF. Statul controlează tot
Această modificare a mașinii se pedepsește grav. Riscul este uriaș
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
Cristi Brancu a dezvăluit unde era Mihaela Botezatu în momentul în care s-a produs evenimentul...
Cine este Igor Cuciuc, interpretul de muzică populară care și-a pierdut fiica de doar 17...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Convorbirea lui Scholz cu Putin a deschis „cutia Pandorei”, susține Zelenski